Solidari în prevenirea HIV
- 98 views
Comunitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” s-a solidarizat astăzi pentru prevenirea HIV/SIDA. Persoane de toate vârstele, studenți și angajați ai instituției - s-au arătat deschiși să se alăture campaniei internaționale Hands up for HIV Prevention și să transmită un mesaj atât de important pentru întreaga societate. Aceștia au pozat cu un poster sugestiv, care ilustrează o mână ridicată cu mesaje și îndemnuri inscripționate pentru prevenirea infectării.
Cei mai entuziasmați au fost viitorii medici, care spun că depun eforturi zi de zi pentru a sensibiliza și alte persoane cu privire la măsurile necesare de protecție și promovare a nediscriminării în rândul populației. Speră că halatul alb pe care îl poartă cu mândrie va contribui la solidarizare, inclusiv în rândul comunității medicale.
Acțiunea a fost organizată de Ziua Mondială de Combatere SIDA, marcată anual la 1 decembrie, de către Departamentul Comunicare și Relații Publice al USMF „Nicolae Testemițanu”. Doritorii de a se alătura campaniei sunt așteptați astăzi, până la ora 17:00, să facă fotografii și să ridice mâna cu încredere pentru combaterea HIV/SIDA. Fotografiile pot fi vizualizate în galeria de mai jos sau pe pagina de Facebook.
Ziua Mondială de combatere a HIV/SIDA a fost marcată și de Asociația Studenților Farmaciști din Republica Moldova. Tinerii au arborat pe Blocul didactic nr. 2 un steag pe care a fost imprimat simbolul solidarității HIV/SIDA, iar în hol a fost confecționat un copac, care în loc de frunze avea tradiționalele bentițe roșii, care simbolizează totalitatea oamenilor solidari cu cei care suferă de imunodeficiență. La intrare în bloc, fiecărui student i s-a prins în piept o panglică roșie și i s-au oferit informații despre această maladie și metodele de prevenire.
În prezent, în întreaga lume, conform datelor UNAIDS, cca 37 de milioane de oameni trăiesc cu HIV. Potrivit Ministerului Sănătății, în Republica Moldova, la sfârșitul anului 2015 au fost diagnosticate și înregistrate 10 207 cazuri de HIV/SIDA, iar pe parcursul primelor nouă luni ale anului curent - a fost confirmat diagnosticul pentru 609 persoane.
În scopul minimizării consecințelor epidemiei HIV, în acest an a fost aprobat Programul naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2016-2020. Documentul se aliniază la Strategia mondială 90-90-90 (identificarea şi diagnosticarea a 90% din numărul estimat de persoane infectate cu HIV, înrolarea în tratament antiretroviral a 90% din cei diagnosticaţi şi suprimarea încărcăturii virale la 90% din cei care urmează tratamentul).
Menționăm că din luna mai a anului curent, testele rapide HIV sunt disponibile într-o rețea de farmacii din țară. Persoanele care trăiesc cu HIV au acces la servicii de asistenţă medicală, socială și beneficiază de tratament antiretroviral gratuit.
[nggallery id=455]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii